23/06/2025
Mi-am luat flori.
Numa bune de pus în poză.
Dar nu le-am luat să-mi amintească de ceva frumos.
Le-am luat să nu ma lase să uit de cât rău pot să-ți facă oamenii dragi.
Nu c-ar fi de vină florile, nu. Erau acolo. Au fost martori. Și au tăcut. Ca și cei care ar fi trebuie să-mi servească drept scut. Dar, nu au facut-o.
E urât să te simți victimă, indiferent de circumstanțe.
No, acum știu oameni care din asta prosperă și trăiesc.
Dar, e urât. Și parșiv. Mai ales pe suflet.
Întotdeauna aveam cuvintele la mine. Știu perfect să argumentez și să pledez pentru ceva în ce cred cu desăvârșire și care mă motivează pe mine și, după părerea mea ar trebui să motiveze pe alții.
Dar nu în treaba cu violența.
M-a copleșit, și depășit.
Nu am avut decât tupeul să tac și să fug.
Și susținerea unei persoane dragi care la jumătate de mesaj a întrebat dacă să vină să mă ia.
Știți cm e?
Hopa. Nici eu nu eram învățată.
Cum... Știu cadrul normativ care protejează victime, știu centre care pot adăposti și găzdui victime, știu ditamai ministerul care la miez de noapte ar deschide ușile.
Dar nu am știut cm pot să mă protejez de cei dragi, care s-au întâmplat să mă atace.
Nu există școli care să aibă o curriculă cu așa pregătire. De rănd cu pregătirea financiară.
Asta e.
Azi mi-am luat flori, din nou.
Dar asta este despre altă lecție.
Și sper că într-o zi îmi voi lua flori care se vor asocia cu liniștea.
