19/01/2019
Portret de : "Salvarea vieții semenilor e cel mai nobil fapt de pe pământ!"
Sunt oameni care dau zilnic piept cu moartea și nu precupețesc niciun efort pentru salvarea vieții semenilor. Sunt oameni care cred cu toată ființa lor în ceea ce fac și ridică gesturile simple, umanitare și de compasiune față de ceilalți la rang de meserie. Sunt oameni care, dacă ar avea parte de un nou început, ar alege fără crâcnire să fie ceea ce sunt acum: salvatori.
Fie că lucrează la , la Unitatea de Primire a Urgențelor ( ) într-un spital, fie că e sau , sau , este acel om care își pune propria viață în slujba celorlalți.
Astăzi vi-l prezentăm pe Adrian Radu Crișan. Este angajat la Serviciul de Ambulanță Județean Cluj. Are 43 de ani și lucrează de 21 ani în Medicină de Urgență. Este asistent medical principal licențiat, master în Managementul pacientului critic și managementul sanitar, formator în medicină de urgență și coordonator de echipă.
Citiți mai jos relatarea unei misiuni care i-a marcat existența!
Iar pe http://www.dsu.mai.gov.ro/portret-de-salvator-a-lupta-pentru-viata-semenilor-este-cel-mai-nobil-fapt-de-pe-pamant/, citiți un interviu complet cu Adrian Radu Crișan!
, ,
Intervenție pe care n-o va uita niciodată
Deși e un bărbat în toată firea, Adrian povestește cu emoție și voce tremurândă despre una dintre cele mai dificile misiuni la care a participat. A fost chemat să intervină pentru salvarea unui bebeluș în vârstă de numai o lună.
„Eram într-un echipaj de ambulanță tip B2. Am făcut o cursă nebună vreo 5, 6 kilometri prin oraș. Când am ajuns, copilul era cianotic, respira greu, avea hipoxie cerebrală, cu respirații spontane. Mama era lângă el, aproape leșinată de spaimă, iar tatăl devenise agresiv. Am liniștit spiritele, înțelegând atitudinea, mai ales că și eu sunt părinte. Am urmat protocolul de resuscitare, iar copilul și-a revenit. L-am așezat în brațele mamei, dar tot am pornit spre Unitatea de Primire a Urgențelor. Ulterior am aflat că modul în care noi am acționat l-a ajutat pe copil să nu aibă sechele în urma acestui episod, să nu rămână cu leziuni neurologice”, a relatat asistentul Adrian Crișan.
Ce a simțit atunci salvatorul? Dar omul?
„Ca părinte? Ca și cadru medical la SAJ? Am simțit că nu trebuie să ne arătăm slăbiciunile, emoțiile, stările sufletești. Este esențial să avem stăpânire de sine, fiindcă emoțiile pot influența actul medical, pot avea impact asupra echipajului, asupra rudelor, asupra victimei chiar. E greu de spus ce am simțit atunci ca părinte. Profesional, însă, am avut o enormă satisfacție în momentul în care în urma manevrelor, bebelușul a început să respire normal, să își recapete culoarea în obrăjori”, a răspuns asistentul Adrian Crișan.
