Headsome Communication

Headsome Communication Prima agenţie de comunicare din România dedicată proiectelor de promovare a lecturii.

📚 𝐑𝐚𝐟𝐭𝐮𝐥 𝐫𝐨𝐦𝐚̂𝐧𝐞𝐬𝐜 𝐝𝐞 𝐥𝐚 𝐒𝐨𝐟𝐢𝐚 📚𝘖 𝘣𝘪𝘣𝘭𝘪𝘰𝘵𝘦𝘤𝘢̆ 𝘱𝘦𝘯𝘵𝘳𝘶 𝘷𝘪𝘪𝘵𝘰𝘳𝘪𝘪 𝘵𝘳𝘢𝘥𝘶𝘤𝘢̆𝘵𝘰𝘳𝘪 𝘢𝘪 𝘭𝘪𝘵𝘦𝘳𝘢𝘵𝘶𝘳𝘪𝘪 𝘳𝘰𝘮𝘢̂𝘯𝘦Headsome Communication ...
03/06/2026

📚 𝐑𝐚𝐟𝐭𝐮𝐥 𝐫𝐨𝐦𝐚̂𝐧𝐞𝐬𝐜 𝐝𝐞 𝐥𝐚 𝐒𝐨𝐟𝐢𝐚 📚
𝘖 𝘣𝘪𝘣𝘭𝘪𝘰𝘵𝘦𝘤𝘢̆ 𝘱𝘦𝘯𝘵𝘳𝘶 𝘷𝘪𝘪𝘵𝘰𝘳𝘪𝘪 𝘵𝘳𝘢𝘥𝘶𝘤𝘢̆𝘵𝘰𝘳𝘪 𝘢𝘪 𝘭𝘪𝘵𝘦𝘳𝘢𝘵𝘶𝘳𝘪𝘪 𝘳𝘰𝘮𝘢̂𝘯𝘦

Headsome Communication și Asociația Editorilor din România lansează proiectul „Raftul românesc de la Sofia” – apel pentru donații de carte destinate Bibliotecii Universitare din Sofia, o inițiativă de susținere a studiului limbii și literaturii române în Bulgaria.
Apelul se adresează editorilor prezenți la ediția din acest an a Bookfest, precum și autorilor, invitați să își însoțească volumele donate de autografe.

Organizat în contextul participării Bulgariei ca țară invitată de onoare la Salonul Internațional de Carte Bookfest 2026, proiectul își propune să susțină dialogul cultural și schimburile academice dintre cele două spații. Studiile de limba română din Bulgaria contribuie la formarea unei comunități de traducători, cercetători și mediatori culturali care facilitează circulația ideilor și a literaturii între cele două țări.
Dezvoltarea acestor abilități depinde în mod direct de accesul la un fond de carte divers și actualizat.

În cadrul inițiativei, pot fi donate:
● volume de literatură română contemporană și clasică;
● poezie, eseu și memorialistică;
● cărți pentru copii și tineret;
● albume și volume de artă;
● lucrări de critică literară, lingvistică și științe umaniste.
Donațiile pot fi depuse la standul Bulgariei, țară invitată de onoare la Bookfest 2026, pe întreaga durată a acestei ediții a salonului de carte (3-7 iunie 2026).

Inițiatorii apelului sunt convinși că volumele donate vor contribui la dezvoltarea resurselor academice disponibile studenților și profesorilor și vor facilita accesul acestora la diversitatea și dinamica literaturii române actuale.

Vizualul inițiativei poartă semnătura Zelmirka (Szabó Zelmira).

Asociaţia Editorilor din România (AER) a fost fondată în 1991 şi este principala asociaţie profesională a editorilor de carte din România, care reuneşte editori din toate domeniile de interes cultural. AER, sub egida Federaţiei Editorilor din România, organizează Salonul de Carte Bookfest, cel mai important salon de carte din România şi singurul eveniment al industriei editoriale care a reuşit să capete o dimensiune internaţională marcantă, precum și edițiile locale Bookfest.

Headsome Communication este un butic de gândire creativă și strategică, cu 13 ani de experiență în dezvoltarea și implementarea de proiecte culturale și campanii de PR pentru instituții din România și instituții internaționale cu sediul în România. Anul acesta, coordonează prezența Bulgariei ca țară invitată de onoare la Bookfest, fiind al zecelea invitat de onoare din portofoliu, după țările de limbă germană – Germania, Austria, Elveția (2013), Republica Cehă (2015), Israel (2016), Suedia (2017), Statele Unite ale Americii (2018), Marea Britanie (2019), Japonia (2022), Republica Moldova (2024) și Portugalia (2025).

✨✨ 𝐋𝐢𝐭𝐞𝐫𝐚𝐭𝐮𝐫𝐚 𝐛𝐮𝐥𝐠𝐚𝐫𝐚̆ 𝐢̂𝐧 𝐩𝐫𝐢𝐦-𝐩𝐥𝐚𝐧 𝐥𝐚 𝐁𝐨𝐨𝐤𝐟𝐞𝐬𝐭 𝟐𝟎𝟐𝟔 ✨✨  14 𝙨𝙘𝙧𝙞𝙞𝙩𝙤𝙧𝙞 𝙞𝙣𝙫𝙞𝙩𝙖𝙩̦𝙞 𝙡𝙖 𝘽𝙪𝙘𝙪𝙧𝙚𝙨̦𝙩𝙞͙͘͡★ Cu siguranță, una din...
18/05/2026

✨✨ 𝐋𝐢𝐭𝐞𝐫𝐚𝐭𝐮𝐫𝐚 𝐛𝐮𝐥𝐠𝐚𝐫𝐚̆ 𝐢̂𝐧 𝐩𝐫𝐢𝐦-𝐩𝐥𝐚𝐧 𝐥𝐚 𝐁𝐨𝐨𝐤𝐟𝐞𝐬𝐭 𝟐𝟎𝟐𝟔 ✨✨
14 𝙨𝙘𝙧𝙞𝙞𝙩𝙤𝙧𝙞 𝙞𝙣𝙫𝙞𝙩𝙖𝙩̦𝙞 𝙡𝙖 𝘽𝙪𝙘𝙪𝙧𝙚𝙨̦𝙩𝙞

͙͘͡★ Cu siguranță, una dintre cele mai așteptate prezențe de la Bookfest 2026 este 𝐆𝐡𝐞𝐨𝐫𝐠𝐡𝐢 𝐆𝐨𝐬𝐩𝐨𝐝𝐢𝐧𝐨𝐯, considerat unul dintre cei mai importanți autori europeni contemporani. Fanii îndrăgitului scriitor bulgar au ocazia de a-l întâlni atât la Bookfest, cât și în cadrul unui eveniment care va avea loc în afara salonului de carte. Astfel, miercuri, 3 iunie, de la ora 18.00, 𝐆𝐡𝐞𝐨𝐫𝐠𝐡𝐢 𝐆𝐨𝐬𝐩𝐨𝐝𝐢𝐧𝐨𝐯 va intra într-un dialog cu Mircea Cărtărescu la Scena ARENA din cadrul Bookfest, amfitrioana evenimentului fiind jurnalista culturală Mirela Nagâț. A doua zi, 4 iunie, de la ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu va avea loc lansarea celei mai recente traduceri în limba română din opera lui 𝐆𝐡𝐞𝐨𝐫𝐠𝐡𝐢 𝐆𝐨𝐬𝐩𝐨𝐝𝐢𝐧𝐨𝐯: romanul „Grădinarul și moartea” (traducere de Mariana Mangiulea Jatop, Anansi. World Fiction, 2026).

͙͘͡★ 𝐈𝐨𝐚𝐧𝐧𝐚 𝐄𝐥𝐦𝐲, considerată una dintre cele mai puternice și promițătoare voci ale literaturii bulgare contemporane, o scriitoare care astăzi își împarte viața între Sofia și Statele Unite ale Americii, va veni și ea la Bookfest 2026. Toți cei care au îndrăgit romanul „Născute din vinovăție” (traducere de Mariana Mangiulea Jatop, Polirom, 2025) o pot întâlni la Scena Agora de la Romexpo sâmbătă, 6 iunie, ora 12.00.

͙͘͡★ De asemenea, 𝐄𝐥𝐞𝐧𝐚 𝐀𝐥𝐞𝐱𝐢𝐞𝐯𝐚, una dintre cele mai redutabile și premiate figuri ale literaturii bulgare contemporane, recunoscută internațional pentru modul chirurgical în care îmbină ficțiunea psihologică, dramaturgia și analiza socială, își va lansa și ea la Bookfest 2026 prima sa traducere în limba română: romanul „Vulcan”, considerat unul dintre cele mai importante romane ale literaturii bulgare contemporane (traducere de Mariana Mangiulea Jatop, Anansi. World Fiction, 2026).

͙͘͡★ Un alt nume nou al literaturii bulgare intrat recent pe piața de carte din România este 𝐊𝐨𝐬𝐭𝐚𝐝𝐢𝐧 𝐊𝐨𝐬𝐭𝐚𝐝𝐢𝐧𝐨𝐯, tradus la Editura Eikon cu romanul „Vânătorul de fluturi din Ada Kaleh” (traducere de Mariana Mangiulea Jatop, 2026). Prin scriitura sa nuanțată, Kostadin Kostadinov pătrunde adânc în psihologia umană, transformând destinele marginale și scenele rurale balcanice în narațiuni puternice despre supraviețuire și identitate.

͙͘͡★ 𝐏𝐞𝐭𝐢𝐚 𝐊𝐨𝐤𝐮𝐝𝐞𝐯𝐚, una dintre cele mai iubite și premiate voci ale literaturii pentru copii din Bulgaria contemporană, jurnalistă, călătoare neobosită și o adevărată exploratoare a imaginației pure, își va lansa în cadrul Salonului Internațional de Carte Bookfest 2026 prima carte din seria „Lupo și Tumba”, apărută în traducere la Editura Arthur (traducere de Lora Nenkovska). Ea va fi prezentă la Bookfest pe 5 iunie, atât pentru o întâlnire cu cei mai mici dintre cititori, cât și pentru un dialog pe teme profesionale alături de scriitoarele din cadrul Asociației De Basm.

͙͘͡★͡ La Bookfest 2026 vin și patru voci esențiale ale poeziei bulgare contemporane, fiecare aducând la București un parcurs cultural de excepție: 𝐍𝐚𝐝𝐞𝐣𝐝𝐚 𝐑𝐚𝐝𝐮𝐥𝐨𝐯𝐚, o voce rafinată a lirismului feminin, reputată traducătoare și editoare, care explorează subtil corpul, intimitatea și mitologiile personale; 𝐆𝐡𝐞𝐨𝐫𝐠𝐡𝐢 𝐆𝐚𝐯𝐫𝐢𝐥𝐨𝐯, unul dintre cei mai dinamici și premiați poeți ai noului val, a cărui scriitură viscerală și cerebrală surprinde tensiunea cotidianului urban; 𝐈𝐨𝐫𝐝𝐚𝐧 𝐄𝐟𝐭𝐢𝐦𝐨𝐯, critic literar, universitar și poet experimental, figură centrală a postmodernismului bulgar, cunoscut pentru ironia fină și rigoarea conceptuală; și 𝐈𝐯𝐚𝐧 𝐇𝐫𝐢𝐬𝐭𝐨𝐯, poet și etnomuzicolog, maestru al ritmurilor interioare care îmbină arhetipurile balcanice cu modernitatea textuală. Pe toți, traduși la Casa de Editură Max Blecher, îi puteți întâlni atât la Bookfest, cât și în cadrul unor evenimente organizate în oraș, vineri, 5 iunie, și sâmbătă, 6 iunie.

͙͘͡★ 𝐏𝐞𝐭𝐚𝐫 𝐂𝐡𝐮𝐡𝐨𝐯 și 𝐌𝐚𝐫𝐢𝐚 𝐆𝐡𝐞𝐭𝐨𝐯𝐚, doi cunoscuți poeți reprezentând generații diferite ale literaturii bulgare contemporane, vin de asemenea la Bookfest 2026. O serie de poeme semnate de aceștia au fost parțial traduse și promovate în România în paginile unor publicații de profil. Cu ei vă puteți întâlni în zilele de weekend ale Salonului de Carte Bookfest.

͙͘͡★ Lista oaspeților bulgari care vor sosi la ediția din acest an a Salonului Internațional de Carte Bookfest îi include și pe 𝐄𝐦𝐢𝐥 𝐀𝐧𝐝𝐫𝐞𝐞𝐯 și 𝐈𝐯𝐚𝐧 𝐒𝐭𝐚𝐧𝐤𝐨𝐯, doi dintre cei mai apreciați și premiați autori bulgari contemporani, ale căror opere de referință au fost traduse în limba română și publicate la prestigioasa Editură Humanitas. Cititorii îi pot întâlni pe cei doi scriitori, care reconstituie magistral spiritul balcanic, vineri, 5 iunie, în cadrul a două evenimente organizate la standul Bulgariei, alături de scriitorii români Andreea Răsuceanu și Cezar Paul-Bădescu.

͙͘͡★ 𝐓𝐨𝐝𝐨𝐫 𝐏. 𝐓𝐨𝐝𝐨𝐫𝐨𝐯, scriitorul bulgar nominalizat la Premiul Uniunii Europene pentru Literatură în 2024, se va întâlni în cadrul unui dialog la Bookfest 2026 cu scriitorul român Bogdan Crețu, nominalizat la același premiu în 2025. Evenimentul, care reunește două dintre cele mai puternice voci ale prozei est-europene contemporane, va avea loc sâmbătă, în cadrul Salonului Internațional de Carte Bookfest.

căutăm voluntari / doritorii sînt invitați să trimită un email către office@headsome.ro / vă așteptăm cu drag! 🤗
29/04/2026

căutăm voluntari / doritorii sînt invitați să trimită un email către [email protected] / vă așteptăm cu drag! 🤗

📚🎧☀️ ⁀➴

˗ˏˋ Fă-ți cadou cărțile pe care le vei citi vara asta și două adeverințe oficiale de practică. Plus mai multe amintiri frumoase! 😍 Fii voluntar la pentru , țară invitată de onoare!
Te poți implica atât în organizarea de dinainte de Bookfest, cât și pe perioada desfășurării evenimentului (3-7 iunie 2026), la Romexpo - atât la standul Bulgariei, cât și la evenimentele din spațiile conexe.
C͟e͟i͟ ͟i͟n͟t͟e͟r͟e͟s͟a͟ț͟i͟ ͟s͟u͟n͟t͟ ͟i͟n͟v͟i͟t͟a͟ț͟i͟ ͟s͟ă͟ ͟t͟r͟i͟m͟i͟t͟ă͟ ͟u͟n͟ ͟m͟e͟s͟a͟j͟ ͟l͟a͟ ͟a͟d͟r͟e͟s͟a͟ ͟d͟e͟ ͟e͟-͟m͟a͟i͟l͟ ͟o͟f͟f͟i͟c͟e͟@͟h͟e͟a͟d͟s͟o͟m͟e͟.͟r͟o͟.͟
Vă mulțumim! 🤗
𝐁𝐮𝐥𝐠𝐚𝐫𝐢𝐚 este 𝐭̦𝐚𝐫𝐚̆ 𝐢𝐧𝐯𝐢𝐭𝐚𝐭𝐚̆ 𝐝𝐞 𝐨𝐧𝐨𝐚𝐫𝐞 𝐥𝐚 𝐁𝐨𝐨𝐤𝐟𝐞𝐬𝐭 𝟐𝟎𝟐𝟔 (3-7 iunie). Peste 20 de invitați, printre care și Gheorghi Gospodinov, vin la București pentru dezbateri, lansări de carte și sesiuni de autografe.
----

Nu uitați de evenimentul din această seară, al doilea din seria 𝐁𝐞𝐲𝐨𝐧𝐝 𝐖𝐨𝐫𝐝𝐬 | 𝐀𝐫𝐭𝐚 𝐭𝐫𝐚𝐝𝐮𝐜𝐞𝐫𝐢𝐢 𝐢̂𝐧 𝐦𝐢𝐬̦𝐜𝐚𝐫𝐞!Discutăm des...
16/04/2026

Nu uitați de evenimentul din această seară, al doilea din seria 𝐁𝐞𝐲𝐨𝐧𝐝 𝐖𝐨𝐫𝐝𝐬 | 𝐀𝐫𝐭𝐚 𝐭𝐫𝐚𝐝𝐮𝐜𝐞𝐫𝐢𝐢 𝐢̂𝐧 𝐦𝐢𝐬̦𝐜𝐚𝐫𝐞!
Discutăm despre cm circulă cărțile în lume prin traduceri și ce rol au programele de finanțare culturală în a duce literatura peste granițe. Invitații sunt reprezentanți ai instituțiilor culturale, experți editoriali și inițiative europene din domeniu.
Tema centrală: 𝘤𝘶𝘮 𝘥𝘦𝘷𝘪𝘯𝘦 𝘰 𝘤𝘢𝘳𝘵𝘦 𝘭𝘰𝘤𝘢𝘭𝘢̆ 𝘶𝘯 𝘵𝘦𝘹𝘵 𝘨𝘭𝘰𝘣𝘢𝘭 𝘴̦𝘪 𝘤𝘪𝘯𝘦 𝘧𝘢𝘤𝘦 𝘱𝘰𝘴𝘪𝘣𝘪𝘭 𝘢𝘤𝘦𝘴𝘵 𝘥𝘳𝘶𝘮. Moderatoare: Eli Bădică.
Vă așteptăm diseară! 🤗

Sărbători luminoase! 🤗
11/04/2026

Sărbători luminoase! 🤗

Address

Strada Vasile Lucaciu 27
Baia Mare
030691

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when Headsome Communication posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Contact The Business

Send a message to Headsome Communication:

Shortcuts

Share