02/04/2024
De 57 de ani încoace, în 2 aprilie, este celebrată „Ziua internațională a cărţii pentru copii”, pentru a marca ziua în care, în 1805, se năștea scriitorul danez Hans Christian Andersen.
Poveștile lui au desenat, sădit și crescut în sufletele și mințile a milioane de copii valori morale, fantezie și curaj, speranță și stăruință. Să crezi fără de tăgadă că binele învinge, să te poți ține de această credință ca de o rădăcină puternică atunci când totul în jurul tău pare că se năruie, când tot ce era cunoscut devine necunoscut, să lași lumina dinlăuntrul tău să te călăuzească pe cele mai întortocheate cărări din cele mai întunecate păduri și, după tot acest drum, să poți să simți recunoștință, iată o posibilă definiție a firii omului.
Când eram mică, poveștile lui Hans Christian Andersen mi-au fost printre cele mai dragi. Am visat că sunt „Degețica", mi-am frânt sufletul odată cu pâlpâirea ultimului chibrit al „Fetiței cu chibriturile", am privit cu uimire „Hainele împăratului", am zburat deasupra unor tărâmuri fantastice cu „Crăiasa Zăpezii" și mi-am găsit „Tovarăș de drum" în toate poveștile lui, nu doar în „Povestea unei vieți".
Albumul de 5 discuri cu unele dintre cele mai frumoase povești ale lui m-a însoțit în toate locurile în care am locuit, dar mai ales mă locuiește pe mine de ani buni.
Când aveți timp, când puteți, când vă e drag, citiți-le copiilor povești. Când nu puteți, există, la un click distanță, minunatele înregistrări ale acestor povești.
Dacă vi se pare că nu-i interesează, stăruiți cu blândețe, întruchipați personaje, reveniți, jucați-vă. Cu timpul, se poate să vedeți mugurii unor aripi străvezii încolțind cu putere în judecata lor.
Lumea este așa cm o privim.