PRIME Braşov

PRIME Braşov PRIME Brașov - Asociația Studenților la Comunicare și Relații Publice din Brașov

Asociația PRIME Brașov este o organizație studențească non-guvernamentală, non-profit, fără afiliere politică, aflată sub umbrela PRIME România. PRIME este singura organizație studențească de acest tip din România, iar scopul său principal este acela de a sprijini cât mai mult studenții pasionați de domenii precum Comunicare&PR, Marketing sau Advertising în procesul de dezvoltare personală, dar ma

i ales profesională. Unul din principalele obiective ale organizației îl constituie facilitarea unei colaborări cât mai bune între studenți, mediul academic și mediul de afaceri în domeniu. Deși abia anul acesta ne-am obținut certificatul de naștere, au trecut 5 ani de când am început să organizăm evenimente pentru studenți. Lunar, PRIME Brașov organizează atât evenimente interne, pentru voluntarii asociației, dar și evenimente externe, pentru publicul larg, cei mai vizați fiind, în mod evident, studenții la comunicare. De la seminarii, workshop-uri, până la training-uri în adevăratul sens al cuvântului, încercăm să le oferim atât voluntarilor noștri, cât și studenților, cât mai multe oportunități de învățare în afara mediului academic.

Address

Strada Memorandului Nr. 26, Cămin 5, Etaj 1
Brasov

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when PRIME Braşov posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Contact The Business

Send a message to PRIME Braşov:

Share