10/08/2026
De multe ori, proprietarii de clinici nu cred că este posibil să ajungi la 4-5 milioane de Euro anual încasați într-un timp relativ scurt, fără să mărești numărul de scaune. Răspunsul nostru este același de fiecare dată: am parcurs acest drum de mai multe ori și trebuie doar să ai curajul să schimbi modul în care funcționează afacerea. Să te nișezi pe planuri de tratament cu valoare ridicată.
Acesta este unul dintre motivele pentru care colaborarea cu este atât de importantă pentru noi🤝
Am început într-un moment în care clinica genera mai puțin de 100.000 EURO pe lună. Obiectivul nu a fost să obținem un succes de moment, ci să construim un sistem care să permită o creștere sănătoasă și predictibilă. Am lucrat împreună la strategie, poziționare, marketing, procese de vânzări, comunicare cu pacienții și modul în care fiecare oportunitate este gestionată până la tratamentul acceptat.
Rezultatul nu a venit dintr-o singură campanie și nici dintr-o idee genială apărută peste noapte. A fost efectul deciziilor corecte, implementate consecvent, al unei echipe care a fost dispusă să schimbe ceea ce nu mai funcționa și să măsoare fiecare pas făcut.
La aproximativ un an de la începutul colaborării, mai exact după 15 luni, clinica a înregistrat un record de 444.000 EURO încasați în luna iulie.
Pentru noi, această cifră este foarte importantă, însă ceea ce contează cu adevărat este ce se află în spatele ei, adică un sistem care nu depinde de noroc sau de perioade în care piața merge bine, ci de procese care pot susține dezvoltarea pe termen lung.
Noi credem că marketingul nu ar trebui să producă doar leaduri. Rolul lui este să creeze împreună cu vânzările un mecanism prin care o clinică poate crește constant, iar atunci când cele două funcționează ca un singur sistem, rezultatele încep să vorbească de la sine.
Le mulțumim partenerilor noștri de la Clinica Ivertumm pentru încredere și pentru modul în care au ales să parcurgem împreună acest proces!🚀