Oglinzi interioare

29/03/2026

Oameni din Dublin, James Joyce

Tocmai am terminat povestirea „Grație divină” și rămân cu umorul fin, revigorant, de la final, dar mai ales cu ideea minunată că grația divină ajunge la fiecare doar pe calea pe care e pregătit să o primească.

25/03/2026

"Oamenilor mari le plac cifrele. Atunci când vorbești despre un nou prieten, ei nu te întreabă niciodată esențialul. Nu îți spun: "Cum e sunetul vocii sale? Care sunt jocurile lui preferate? Face colecție de fluturi?" Ei te întreabă: "Câți ani are? Câți frați are? Câte kilograme are? Cât câștigă tatăl lui?" Abia atunci li se pare că îl cunosc. Dacă le spui oamenilor mari: "Am văzut o casă frumoasă din cărămidă trandafirie, cu mușcate la ferestre și cu porumbei pe acoperiș", ei nu izbutesc să își închipuie casa aceea. Trebuie să le spui: "Am văzit o casă de o sută de mii de franci." Atunci exclamă: "Ce frumos!"

Micul prinț - Antoine de Saint - Exupéry

Esențialul!
Mai presus de rezultate, performanță și cantitate, este ceea ce rămâne în noi, ceea ce ne atinge
și ne stârnește curiozitatea.

23/03/2026

"- Ai zâmbit, am spus furios.
- Am zâmbit? s-a mirat ea.
- Da, ai zâmbit: pe mine nu mă poți păcăli așa ușor. Mă uit cu mare atenție la amănunte.
- La ce amănunte te-ai uitat? a întrebat.
- Pe fața ta a rămas ceva. O părere de zâmbet.
- Si de ce să fi zâmbit? a întrebat ea cu asprime.
- De naivitatea mea, de întrebarea dacă mă iubești cu adevărat sau doar ca pe un copil, de unde să știu...Dar ai zâmbit. N-am nicio îndoială."

Tunelul - Ernesto Sabato

🌀Realitate sau proiecție?

20/03/2026

În „Toba de tinichea” de Günter Grass, am întâlnit probabil cea mai frumoasă și puternică reprezentare a unei lumi suferinde și nelinștitoare. Redau mai jos un fragment:

„Dragul de el [Bruno], pare că îmi apreciază povestirile, fiindcă de cm îi trag o minciună, mă lasă să înțeleg că și-a dat seama, arătându-mi ultima momâie cu noduri, confecționată din sfoară. De este sau nu artist, rămâne de văzut. O expoziție cu creațiile lui ar fi bine primită de presă și ar atrage și câțiva cumpărători. Înnoadă sfori ordinare pe care le adună, după orele de vizită, din odăile pacienților săi, și le încâlcește atât, până scoate din ele niște creaturi pline de gâlci. Le bagă apoi în ghips, le lasă să se închege și le înfige în andrele, fixate pe mici suporturi de lemn. ”

„Toba de tinichea” este o carte tulburătoare. Pe scurt, Oskar se află într-un spital de boli nervoase. Într-o lume apăsată de ororile războiului, de încurcături și destine care încearcă să se țină la suprafață, o lume amenințată de „nebunie” și de na**sm, Oskar refuză să crească, să vorbească și își spune povestea bătând toba de tinichea. Bruno este îngrijitorul și prietenul său.

Așa cm oamenii poartă în ei atâtea fire încâlcite, așa arată și momâile lui Bruno. O lume suferindă, deformată și neliniștitoare. Într-un fel, el a găsit o cale de a ține la distanță această încurcătură umană, o face vizibilă și, poate, mai suportabilă pentru el. Fără cuvinte, cu degetele. Fără judecată, fără vinovății. Bruno modelează salvator absurdul ca să îi poată proteja pe ceilalți.

Nu este artist. Are un statut umil, de îngrijitor, dar mâinile lui au găsit intuitiv forma de exprimare a ceea ce nu este liniar și ordonat, un mod de a sublima trăirile care se lovesc de această realitate. El nu strigă, nu bate toba, nu descâlcește. Doar acceptă. Și înnoadă.

Mă gândesc cm ar fi fost receptată expoziția. Îmi vine în minte un fragment al lui Antonio Lobo Antunes despre întâlnirea transformatoare cu literatura și arta, și referința acestuia la Pomar, care te absoarbe și te poartă în locuri inconfortabile, dar necesare. Probabil că expoziția lui Bruno ar fi avut același efect. Dar poate și un efect salvator, un model de supraviețuire psihică, chiar în mijlocul haosului.

17/03/2026

Mâine, 18 martie, ora 18.30 - reflecții despre identitate și dreptul de a avea o voce

13/03/2026

Ce emoții trăiește protagonista în fragmentul de mai jos?

„Peste tot în jurul meu era gloria alteia, frumusețea alteia, fericirea alteia, și cel mai greu de îndurat era că știam că toate acestea erau meritate, și că dacă n-aș fi fost la pian, acolo unde nu mă vedea nimeni […] ci în mulțimea care o aplauda și alerga să o vadă la ieșirea artiștilor, aș fi privit-o și eu cu tot atâta entuziasm și aș fi dorit atât de mult să îi vorbesc, să îi ating mâna, să-i văd surâsul. Dar acum, nu aveam decât un vis – să găsesc punctul slab al acestei ființe puternice și să capăt puterea de a fi stăpână pe viața ei, atunci când nu voi mai putea îndura să fiu doar umbra ei.”

Un fragment sfâșietor de dureros, încărcat de ambivalență și de o luciditate tulburătoare, care surprinde complexitatea trăirilor acestei ființe.
🌱 🌱 🌱 🌱 🌱 🌱 🌱 🌱 🌱

🪁 Miercuri, de la ora 18.30, are loc întâlnirea 𝑶𝒈𝒍𝒊𝒏𝒛𝒊 𝑰𝒏𝒕𝒆𝒓𝒊𝒐𝒂𝒓𝒆 – 𝑪𝒂̆𝒓𝒕̦𝒊, 𝒓𝒆𝒇𝒍𝒆𝒄𝒕̦𝒊𝒊, 𝒊𝒏𝒕𝒓𝒐𝒔𝒑𝒆𝒄𝒕̦𝒊𝒊. Vorbim despre Acompaniatoarea, de Nina Berberova - un roman de întinderea unei nuvele, dar atât de bogat - despre identitate și emoții, despre suferință și speranță. Vom parcurge împreună fragmente care ne vor ajuta să privim mai atent lumea interioară a protagonistei și să ascultăm ecourile din interiorul nostru.

Sunt bineveniți și cei care nu au citit cartea.

Miercuri trăim literatura. Și literatura ne trăiește pe noi. ❤️

Link despre întâlnire în comentarii.

05/03/2026

🌱 Cred că în vremurile actuale avem nevoie de locuri în care să ne simțim în siguranță și aproape unii de alții. Locuri în care să ne întâlnim în jurul unor interese comune, să fim uniți de lucruri care ne plac și care ne hrănesc interior.

🌿 Așa a luat naștere 𝐎𝐠𝐥𝐢𝐧𝐳𝐢 𝐢𝐧𝐭𝐞𝐫𝐢𝐨𝐚𝐫𝐞 – 𝐂𝐚̆𝐫𝐭̦𝐢, 𝐫𝐞𝐟𝐥𝐞𝐜𝐭̦𝐢𝐢, 𝐢𝐧𝐭𝐫𝐨𝐬𝐩𝐞𝐜𝐭̦𝐢𝐢, un spațiu în care am unit dragostea mea pentru literatură, introspecție și psihanaliză. Îmi doresc ca, încet dar sigur, să devină o comunitate în care puterea cuvântului și a grupului să devină resurse interioare. Conceptele psihanalitice ne vor ghida discret și cu blândețe.

Textul devine oglindă pentru emoții și pentru părți din noi care au nevoie să fie văzute, înțelese și îngrijite.

Fiecare cititor trăiește lectura într-un fel al său, unic. Nicio carte citită nu este la fel pentru toată lumea; fiecare poartă o semnificație personală, o culoare proprie. Câți cititori, atâtea cărți.

🌳 𝐂𝐢𝐭𝐢𝐫𝐞𝐚 𝐜𝐫𝐞𝐚𝐭𝐢𝐯𝐚̆ în grup oferă, la rândul său, o experiență unică. Sensul se îmbogățește treptat, într-un spațiu comun de întâlnire. Ca un bulgăre de zăpadă care, rostogolindu-se, se face tot mai mare, un fragment, o idee, o trăire capătă noi straturi și noi înțelesuri. Bulgărele ia forma grupului, unică și irepetabilă.
Ne apropiem de trăiri și rezonanțe interne. Ne permitem să stăm cu un gând, cu o stare, uneori cu o ambiguitate. Fără grabă. Fără un scop impus din exterior.

Metoda citirii creative, așa cm este formulată în spațiul psihanalitic contemporan (de exemplu, de Thomas Ogden), devine un spațiu al posibilităților multiple — un fel de incubator în care sensurile cresc, se rafinează și se așază. Perspectiva fiecăruia devine parte dintr-un întreg mai bogat.

Prin ghidare, citire creativă, introspecție și dialog, explorăm teme precum identitatea, valoarea de sine, suferința emoțională, rușinea, invidia, vinovăția, furia sau siguranța și le privim în relație cu personajele și cu propria noastră experiență. Înțelesurile dobândite împreună pot aduce mai multă claritate în viața de zi cu zi și pot deveni o punte către noi perspective.

🎼 Întâlnirea din 18 martie, dedicată romanului 𝑨𝒄𝒐𝒎𝒑𝒂𝒏𝒊𝒂𝒕𝒐𝒂𝒓𝒆𝒂, ne apropie de un personaj cu o capacitate extraordinară de introspecție. Soniecika se îndoiește de propria valoare, trăiește rușinea inadecvării și durerea comparației.

Cine este Soniecika?
Cu ce părți din ea rezonăm?

𝐎𝐠𝐥𝐢𝐧𝐳𝐢 𝐢𝐧𝐭𝐞𝐫𝐢𝐨𝐚𝐫𝐞 – 𝐂𝐚̆𝐫𝐭̦𝐢, 𝐫𝐞𝐟𝐥𝐞𝐜𝐭̦𝐢𝐢, 𝐢𝐧𝐭𝐫𝐨𝐬𝐩𝐞𝐜𝐭̦𝐢𝐢

18 martie, ora 18.00 (online)

Te invit să
🌱 Te conectezi cu oameni care împărtășesc interesul pentru literatură și reflecție.
🎼 Descoperi cm un text poate deveni oglindă pentru propria identitate.
🧩 Găsești insight-uri și perspective care pot aduce claritate și echilibru interior.
🌳 Te bucuri de un spațiu sigur, generos, de explorare și dialog.

24/02/2026

Speranța

Când eram adolescentă, la un moment dat, destul de la începutul unei noi cărți, citeam sfârșitul. Era o curiozitate, o nerăbdare de a ști, mânată de speranță.

Finalul Acompanietoarei este unul dintre cele mai gratificatoare finaluri de care îmi amintesc. Este expresia speranței sau, poate mai bine spus, a credinței care se naște din confruntarea cu tenebrele existenței. Este credința în dreptul de a fi, de a avea o voce, care se ridică deasupra originii rușinoase, a sărăciei și a comparației dureroase. Sfârșitul este, de fapt, începutul Soniecikăi.

“ S-a întâmplat - și nu o dată - ca aceia umiliți astfel să devină ființe bune și mândre. […] Și chiar dacă mi se va spune că o biată musculiță nu are dreptul să aspire la măreția universală, eu tot nu voi înceta să aștept și să-mi zic: nu poți muri, nu te poți odihni, încă mai este o ființă care se preumblă pe pământ. Încă mai este ceva ce-ți este datorat și pe care-l vei recăpăta într-o bună zi…dacă Dumnezeu există.“

Nu este nimic artificial în acest final: reflectă travaliul prin care trece Soniecika și este expresia întâlnirilor care îi oferă ocazia să trăiască intens, în special la nivel interior, să se vadă pe sine - poate nu întotdeauna așa cm și-ar fi dorit, dar necesar - și să fie văzută la momentul potrivit.

Speranța este acel nucleu viu care ne susține, chiar și atunci când circumstanțele sunt potrivnice. Este încrederea să lăsăm propria muzică să se manifeste.

“Nu era legat de muzică, ci - mai curând - era vehiculul unor sunete dezordonate care, prin el, se smulgeau din neant pentru a deveni realitate“, ne spune Soniecika în primele pagini despre Mitenka, cel care nu era constrâns de apăsările vieții.

Vă aștept pe 𝟏𝟖 𝐦𝐚𝐫𝐭𝐢𝐞 la întâlnirea grupului 𝐎𝐠𝐥𝐢𝐧𝐳𝐢 𝐢𝐧𝐭𝐞𝐫𝐢𝐨𝐚𝐫𝐞 – 𝐂𝐚̆𝐫𝐭̦𝐢, 𝐫𝐞𝐟𝐥𝐞𝐜𝐭̦𝐢𝐢, 𝐢𝐧𝐭𝐫𝐨𝐬𝐩𝐞𝐜𝐭̦𝐢𝐢 - unde vom citi fragmente și vorbim despre rușine, invidie, recunoștință și dreptul de a avea o voce.
Link despre întâlnire în comentarii.

15/02/2026

Ce vreme perfectă de citit! De Ziua Națională a Lecturii, m-am gândit să vă prezint planurile mele pentru următoarea perioadă. Pe unele le recitesc, pe altele le-am început doar. Cred că fiecare carte are vremea ei.

Îmi place să citesc beletristică în română. Este limba în care visez. Este limba în care tata, de acolo de unde e, mi-a vorbit în vis. Vorbele lui au devenit muzică.

Mai citesc și în engleză și, foarte rar, în portugheză (mai mult, pentru exercițiu), dar prefer româna. Am citit Portretul lui Dorian Gray în engleză. Așa a fost să fie! Ușurința cu care am citit-o m-a uimit și pe mine. Aproape aceeași viteză și claritate ca în română. Este una dintre cărțile mele preferate.

Astăzi vreau să le mulțumesc tuturor scriitorilor care mi-au îmbogățit viața și traducătorilor care împletesc, dezleagă, pun din sufletul lor și ne apropie de marea literatură.

Din aceste șase cărți din imagine, trei pot fi parte din lecturile grupului Oglinzi interioare – Cărți, reflecții, introspecții: Despre dragoste și umbră, Rușinea, Portretul lui Dorian Gray. Poate și Șotron.

P.S: Voi ce citiți în perioada aceasta?

12/08/2020

Pentru noua generatie de comunicatori şi storytellers

Descriere workshop online gratuit Vino să ne cunoaștem! Te poți înscrie la workshop-ul potrivit vârstei tale și, pentru o oră și jumătate, vom pătrunde împreună într-o lume magică, jucăusă și fără …

16/03/2020

Pe la începuturile mele în munca de birou, când abia se auzise de freelancing sau lucrat de acasă, am fost implicată într-un proiect de relocare a companiei. În echipa pe care o coordonam era un de…