Alex Galmeanu Studio

Alex Galmeanu Studio The coolest photographic studio in town!

13/12/2018

Cel mai cuprinzător album de familie din România așteaptă fotografiile voastre. Vă garantez că nu ați primit invitație mai frumoasă în anul acesta centenar. Lucram la “Albumul unei națiuni” care va fi, probabil, cel mai mare album de fotografie de familie din țară și despre care credem că se transformă într-o interesantă imagine colectivă a familiei românești din ultimii 100 de ani.
Fotografia de mai sus face parte din albumul meu de familie și a fost realizată de tata în stațiunea Olimp, în anul 1982. Eu, după cm se poate vedea, mă aflu destul de implicat în șofatul unei mașini de carusel a unui parc de distracții, “automobil” echipat cu un “spectaculos” lansator de rachete. Nu îmi dau seama dacă “rachetele” din mintea mea s-au sădit atunci, dar, cu dovada aceasta, nu pot să exclud nimic. Caruselul trebuie să fi fost amplasat undeva în apropierea complexului Amfiteatru-Panoramic-Belvedere, o mândrie a litoralului anilor de atunci.
“Albumul unei națiuni” este o inițiativă Orange de a crea, folosind fotografii de familie, albumul foto al primilor 100 de ani de România. Oricine poate urca la https://oran.ge/albumulUneiNatiuni una sau mai multe poze personale, făcute oriunde în România, în perioada 1918-2018. Este o iniţiativă care sărbătoreşte Centenarul Marii Uniri, dar scopul final este de a obţine o imagine candidă a unui popor încărcat de istorie. O formă de a contribui la crearea viitorului, inspirându-ne din trecut.

10/12/2018

In anul centenarului, incepand din februarie, impreuna cu cei de la DoR, am fotografiat 100 de oameni despre care credem ca vor redefini Romania de maine. Sunt oameni pe care ii admiram si despre care credem ca au potentialul de a contribui la crearea unei Romanii mai bune si mai drepte. Fotografiil

03/12/2018

You're invited!
Decât o Revistă & Alex Galmeanu te invită la expoziția de portrete, "100 pentru România de mâine" deschisă între 6 și 11 decembrie la The Institute Space. Vernisajul și lansarea numărului #34 din DoR vor avea loc pe 6 decembrie, la orele 19:00.
În anul centenarului, am ales 100 de oameni care vor defini România de mâine și de peste câțiva ani. Sunt oameni pe care îi admirăm și despre care simțim că pot crea o Românie mai bună, mai empatică, mai curajoasă și mai corectă.
Un proiect găzduit de The Institute
Susținut de Lateral Romania
Cu sprijinul UniCredit Bank Romania
Îngrijit de AQUA Carpatica, Domeniile Samburesti, MELLOW DRINKS, Carrefour și Simbio.

Partener media: TANANANA
Link event: 100 pentru România de mâine

Articol nou pe muzeuldefotografie.ro
01/12/2018

Articol nou pe muzeuldefotografie.ro

Parada de 1 Decembrie este deja o obisnuinta, iar cea de anul acesta se anunta a fi spectaculoasa, pe masura cifrei rotunde, de an centenar. Aniversarea de azi este un prilej bun sa vedem si cm a aratat prima parada de acest fel, cea tinuta in Bucuresti in urma cu 100 de ani, in 1918.

19/11/2018

Unele ?edin?e foto sunt doar job-uri, altele devin chestiuni personale, cm este cazul proiectului despre care vreau s? v? vorbesc acum. Filmul Morome?ii mi-a urm?rit copil?ria: a fost deseori subiect de discu?ie în casa p?rinteasc?, iar, apoi, dup? ceva vreme, mi-a fost chiar ?i subiect la un exam...

Articol nou pe muzeuldefotografie.ro
10/11/2018

Articol nou pe muzeuldefotografie.ro

Astazi se implinesc 78 de ani de la cel mai puternic seism pe care l-a vazut Bucurestiul de secol 20. Este un moment inca viu in memoria orasului, un episod tragic despre care s-a scris de nenumarate ori. Chiar daca povestile despre acest cutremur sunt multe, fotografiile de la fata locului sunt rel

08/11/2018

Am noutăți, e important! Caută rapid prin sertare sau arhive personale și scoate la lumină fotografiile tale vechi de familie. Sunt onorat să fiu printre primii care anunță, participă și susțin realizarea celui mai frumos album de familie din România, "Albumul unei naţiuni". Sunt convins că fotografiile familiei tale nu trebuie să lipsească din această importanță colecție.
În fotografia de mai sus sunt eu, acum 38 de ani, în 1980, iar, de la stânga la dreapta, bunica, mama și bunicul. Fotografia a fost realizată de tatăl meu, în curtea casei în care locuiam la vremea respectivă, în București. Este o primă imagine pe care eu o voi trimite pentru a fi inclusă în acest mare album.
“Albumul unei națiuni” este o iniţiativă Orange de a crea, folosind fotografii de familie, albumul foto al primilor 100 de ani de România. Oricine poate urca la https://oran.ge/albumulUneiNatiuni una sau mai multe poze personale, făcute oriunde în România, în perioada 1918-2018. Este o iniţiativă care sărbătoreşte Centenarul Mării Uniri, dar scopul final este de a obţine o imagine candidă a unui popor încărcat de istorie. O formă de a contribui la crearea viitorului, inspirându-ne din trecut.
https://oran.ge/albumulUneiNatiuni

30/10/2018

Acum 15 ani, in octombrie 2003, o primeam pe Anastasia in primul meu studio foto, un mic apartament convertit in acest scop, situat intr-o casa interbelica din cartierul Vitan. Acolo, d**a o sedinta foto cu Andrei Gheorghe, am realizat prima fotografie din aceasta serie. Nu a fost un proiect inceput

24/10/2018

O noua luna, o noua expozitie, de data aceasta vorbim despre un experiment video deosebit, care ruleaza pe 40 de monitoare imprastiate pe nu mai putin de doua etaje de cladire. Este vorba despre o parte dintre video-portretele seriei, “5 Minutes Portraits”, un proiect foarte drag mie, pe care pr...

Address

Soseaua Fabrica De Glucoza 7, Corp B
Bucharest

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when Alex Galmeanu Studio posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Contact The Business

Send a message to Alex Galmeanu Studio:

Share