03/09/2026
A intrat ușor timidă, iar privirea i s-a luminat când a dat cu ochii de fotografiile de pe perete. Ochii ei verzi s-au imersat imediat în jocurile de umbre din mini-expoziția de la sediul Rebrand Yourself.
La un moment dat, privirea ei a întâlnit-o pe a mea. Mi-a oglindit zâmbetul și mi-a spus că are senzația că ne vom înțelege bine.
În timpul discuției, o parte din mine asculta, iar alta se întreba: cm o persoană atât de impunătoare, de o frumusețe elfică parcă venită din altă lume, poate purta atâta anxietate și reținere?
La final, mi-a mărturisit că își dorește să fie mai feminină și să se îmbrace mai senzual.
Câteva săptămâni mai târziu, am ajuns la ea acasă pentru un audit de dulap. Parcă eram într-un showroom la început de sezon: hainele erau așezate ordonat pe stander, altele pregătite pe canapea. Privirea mi s-a scufundat însă într-o mare de negru și gri. Câteva piese roz prăfuit, kaki și bordeaux păreau doar niște anomalii cromatice în acel hău dark și oversize.
i-am spus ce observam: părea că își dorește mai mult să se ascundă decât să se arate. Am întrebat-o cu căldură: „E vreun motiv pentru care simți nevoia să te ascunzi?”
S-a prăbușit în lacrimi pe pardoseală. Am lăsat-o să plângă, m-am întors cu un pahar cu apă și m-am așezat lângă ea. M-a strâns de mână ca un copil care s-a trezit dintr-un coșmar. Această femeie puternică, de succes, plângea lângă mine, în timp ce prin mintea mea treceau mii de gânduri.
Când furtuna s-a mai liniștit, mi-a povestit amintirea din adolescență: un moment de intruziune și hărțuire pe aleea blocului, urmat de vina aruncată de mamă că „nu și-a ascuns mai bine semnele creșterii”. Ea crescuse, devenise o femeie adultă de succes, însă o parte din ea rămăsese blocată în umbră. Iar acum își revendica dreptul la existență.
Acela a fost momentul în care am înțeles profund: am nevoie să învăț să gestionez profesionist aceste răni identitare pe care le generează relația cu propriul corp și cu imaginea de sine.
Așa au urmat facultatea de psihologie, formarea, cursurile și masteratul. Unii mi-au spus că sunt nebună să o iau de la capăt. Dar eu nu simțeam că o iau de la capăt, ci că adaug profunzime lucrului cu identitatea vizuală și imaginea corporală.
Acum, în luna septembrie, fac un nou pas profesional: am intrat în perioada de supervizare în psihologie clinică. Navighez cu bucurie și responsabilitate prin teritoriul psihicului uman, având întrebarea „de ce facem ceea ce facem” ca mantră profesională.
Din respect pentru clienta mea, nu îi voi dezvălui identitatea (detaliile au fost ușor modificate pentru confidențialitate). Dar îi trimit gândurile mele de recunoștință. Ea a fost scânteia care a activat în mine dorința de a adăuga un strat și mai profund muncii mele.
Mulțumesc, D.! 🤍
hashtag hashtag hashtag hashtag hashtag hashtag
