22/08/2022
Google va lansa un nou update de algoritm care va avea în vedere conținutul publicat pe site-uri.
Denumit de către aceștia "Helpful Content Update", scopul acestui update va fi de a penaliza conținutul slab calitativ care nu răspunde nevoii de informare a oamenilor.
Conținutul care va fi penalizat este acela care este scris, mai mult, doar pentru a atrage trafic organic prin înșiruiri sau repetări ale cuvintelor cheie în conținut, fără a urmări, neapărat, tratarea unui subiect care este de interes pentru utilizatori.
Partea bună este că update-ul va fi publicat, deocamdată, doar pentru limba engleză, ceea ce oferă șansa site-urilor din România să își verifice conținutul din timp.
Iată ce trebuie să faci pentru că site-ul tău să nu fie afectat:
1. Extrage din Google Analytics un raport al celor mai performante articole
2. Verifică cât de relevant este conținutul actual pentru utilizatori analizând cât timp petrec oamenii pe pagină conform datelor din Analytics
3. Asigură-te că articolele sunt credibile, bine documentate și răspund la ceea ce oamenii au nevoie să afle
4. Verifică numele autorului. Autorul trebuie să fie o persoană reală, cu poză, nu un simplu cont denumit "admin" sau "author". De preferat ar fi ca autorul să fie un specialist în domeniu care mai are și alte apariții media iar pagina de prezentare autorului ar trebui să cuprindă CV-ul acestuia, în format text, nu PDF.
Noi credem că cele mai afectate domenii vor fi cel medical și cel financiar. Mai multe detalii despre cm evaluează Google conținutul puteți găsi aici: https://bit.ly/3AB4dmo