05/02/2023
📯File de istorie!
Pe data de 4 februarie, de Ziua Internațională a Decorării Plicurilor Poștale, minunata noastră Fabrică de Timbre a fost subiectul unei intervenții live la emisiunea "Dimineți cu soare" de la Radio România Actualități. Am vorbit despre Tezaurul de Timbre pe care îl păstrăm și îl îngrijim, despre obligațiunile de stat pe care le-am tipărit pentru țări exotice, încă de acum o sută de ani, dar și despre investițiile pe care le-am făcut anul trecut în digitalizarea și retehnologizarea Fabricii de Timbre.
👍
Mirajul Fabricii noastre tocmai acesta este, anume că în 151 de ani de funcționare neîntreruptă, indiferent de vremuri - pace, război, molime, crize, guverne - am reușit întotdeauna să fim vii, prosperi și să tipărim piese care sunt răspândite astăzi prin toate țările lumii. În sertare, în biblioteci, în documentele oficiale din întreaga lume fiți siguri că se află în acest moment mici fărâme din tot ce a înseamnat munca noastră aici, la Fabrică.
Pentru asta, le mulțumim angajaților noștri, dar și poștașilor!
Tot pe 4 februarie a fost sărbătorită și Ziua Mulțumirii Poștașului așa că, dragi colegi, prețuim profund felul în care, de 151 de ani, ați făcut să călătorească în lumea largă plicuri, timbre și orice am mai tipărit la Fabrică.
❤