Doralex Com

Doralex Com Dezvoltare imobiliara
Constructii civile
Inchirieri imobile
Productie
Transporturi
Horeca

Societatea Doralex Com SRL, cu sediul în Cluj-Napoca, Județul Cluj, România este o companie de construcții care își desfasoară activitatea preponderent în Romania, în regiunea Transilvania, având proiecte atât în zona rurală, cât și în mediul urban. Înființată în 1997, Doralex Com s-a axat pe domeniile de dezvoltare imobiliară și execuție lucrări de construcții, domenii în care s-a specializat, of

erind toate serviciile necesare în vederea demarării, dezvoltării și finalizării proiectelor de acesta natură
Societatea execută lucrări de construcții finanțate prin fonduri europene în special proiecte de dezvoltare rurală, iar pentru dezvoltarea activității proprii a implementat proiecte cu finanțare nerambursabilă, având în acest sens un partener specializat, în interiorul grupului. Doralex Com realizează lucrări de infrastructură, cuprinzând drumuri, rețele de apa, rețele de canalizare, rețele de gaze naturale, lucrări civile și construcții industriale. Doralex Com oferă servicii de dezvoltare imobiliară care cuprind identificarea oportunităților imobiliare, dezvoltarea și execuția de proiecte imobiliare și marketing imobiliar. Realizează, în calitate de antreprenor general și investitor ansamblul de locuințe Sunny Hill Residence , situate într-o zonă liniștită și verde a orașului Cluj-Napoca, având apartamente cu 1, 2 și 3 camere și un pachet integrat de servicii pentru locatari. Compania a implemetat un proiect de dezvoltare cu finanțare europeană pentru o fabrică de producție Peleți din lemn, amplasată în Borșa, Maramureș, România. Fabrica este echipată la standarde europene, având o linie de Pelețizare automatizată care permite realizarea Peleților de cea mai înaltă calitate. Pachetul de servicii oferit de grupul Doralex Com este întregit de Bentiana SRL, care oferă clienților săi o gama diversificată de beton produs în propria stație mobilă.

12/01/2025
12/12/2024
30/11/2024
30/11/2024
30/11/2024
30/11/2024
04/01/2024
11/12/2023

Peletii din lemn reprezinta un combustibil ecologic, o sursa de energie regenerabila cu emisii de CO2 neutre, un combustibil economic.

03/08/2022
12/11/2021

Address

Cluj-Napoca

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when Doralex Com posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Contact The Business

Send a message to Doralex Com:

Share