09/04/2026
Se spune că unele suflete vin pe lume pregătite pentru bătălii pe care alții nu le-ar putea duce nici într-o viață întreagă. Așa au venit și ei, doi frați, două inimi prinse într-un singur ritm, două destine gemene unite de aceeași durere. Ei sunt Adrian și Ștefan.
S-au născut prea devreme, la doar 33 de săptămâni. Adrian avea 1800 de grame, iar Ștefan doar 1000. Fragili, transparenți aproape, păreau că lumea i-ar putea frânge cu o simplă adiere. Primele lor două luni s-au scurs în lumina rece a incubatoarelor, unde fiecare respirație era o victorie, iar fiecare clipă de viață părea câștigată cu prețul unei lupte nevăzute. Când părinții i-au adus acasă, i-au privit ca pe un miracol. Dar miracolul acesta avea să fie însoțit, încă de la început, de un drum greu. Au stat târziu în fund, au mers abia la un an și opt luni. Medicii spuneau că sunt prematuri și că vor recupera. Și pentru o vreme, speranța asta a fost de ajuns. Dar după vârsta de un an, mama a simțit în inimă o neliniște pe care n-o mai putea ignora. Băieții învârteau la nesfârșit rotițele mașinuțelor, își scuturau mânuțele într-un fel greu de înțeles, iar când plângeau își loveau capul de perete, de parchet, de orice le era aproape. Ca și cm durerea din suflet era mai mare decât o puteau duce trupurile lor mici.
Un consult medical a venit cu un diagnostic de handicap grav, întârziere globală în dezvoltare, la doar doi ani și jumătate. De atunci, viața lor s-a împărțit între lacrimi, încercări și speranțe care se tot agățau de marginea fiecărei zile. Anii au trecut, iar crizele au devenit tot mai dure. Mușcături, zgârieturi, plâns fără motiv, lupte între ei, ca și cm uneori suferința unuia se revărsa în celălalt. Medicii de la Spitalul de Psihiatrie din Târgoviște a confirmat temerile cele mai grele. Cei doi gemeni au și autism, și re**rd mintal, au probleme cu piciorușele, unul are maxilarul deformat, iar amândoi duc lipsa unor cartilaje la degete. Ca și cm viața le-a luat, rând pe rând, lucruri pe care alți copii le primesc fără să știe.
La doar patru ani și patru luni, Adrian și Ștefan încă poartă pe umeri un sac de suferințe mult prea greu pentru niște copii atât de mici. Au nevoie de cinci ședințe de terapie ABA pe săptămână, dar părinții își permit deloc. Au nevoie de logopedie, de kinetoterapie, de înot terapeutic, de timp, de grijă, de bani, de tot ceea ce viața le-a refuzat până acum. O singură ședință costă cât o zi întreagă din viața unei familii care numără fiecare leu.
Mama este însoțitorul lor, trăind dintr-o indemnizație aia modestă. Ei doi primesc o pensie de handicap, dar nu e nici pe departe suficient. Tatăl, epuizat și mereu pe fugă, lucrează cu ziua. Are mâinile crăpate de muncă și ochii obosiți, dar nu poate lipsi, gemenii au crize grele, iar mama nu poate singură, nu cu încă doi copii acasă, nu cu teama care le stă mereu în piept.
Medicii au spus că gemenii mai au doar patru ani de recuperare reală. Patru ani care se scurg ca apa printre degete. Patru ani în care trebuie să facă tot ce nu și-au permis până acum. Iar peste toate, micuțul Darius Ștefan a trecut deja prin două operații, una de hernie inghinală la 9 luni și una de coborâre a testiculelor. Iar acum, la doar patru ani, urmează o a treia intervenție.
Adrian și Ștefan merg mai departe. Fragili, obosiți, dar încă luminoși. Două trupuri mici, două suflete mari, două inimi care bat în același ritm, de parcă se țin una pe alta în viață. În fiecare noapte, părinții îi strâng în brațe și se roagă. Pentru încă o zi. Pentru încă un pas. Pentru încă o șansă. Pentru doi copii care nu ar trebui să cunoască atâta durere.
Noi, Îngerii lui Max, ne alăturăm acum acestei lupte. 33.000 de euro este suma pe care mama acestor frățiori trebuie să o plătească pentru recuperarea lor. Vom aduna leu cu leu, până vom reuși!
IBAN LEI/EURO/LIRE:
Nr Revolut: 0723 889 578
Iban: RO37 REVO 0000 1998 8860 3016
Revtag:
Cod BIC/SWIFT:REVOROBB
Beneficiar: Marius Dan
IBAN LEI:
RO47RNCB0128110603570003
Beneficiar: Dan Marius