07/07/2020
"Vedeți, omul nu e Mesia, să fie bătut, hăituit și forțat să urce dealul fără întreruperi. Omul se poate așeza, își poate arunca uneori crucea, îl poate blestema pe Dumnezeu dacă vrea, îl poate abandona și poate muri. Omul este liber."
Omul creat după chipul și asemănarea lui Dumnezeu? Da! Și totuși se pare că omul s-a schimbat...s-a schimbat mult, a uitat de Creatorul său. În ceea ce privește omul, Dumnezeu l-a creat pe acesta printr-un mod aparte față de celelalte făpturi. Trupul l-a făcut din țărână, iar sufletul după asemănarea Sa.
Nu, omul nu este Dumnezeu, nu poate atinge măsuri dumnezeiești și totuși Dumnezeu l-a pus stăpân peste toate. Cu toate acestea oamenii uită de El și adeseori se răzvrătesc, îl consideră pe Dumnezeu vinovat de necazuri și eșecuri, deși eu știu că Dumnezeu este iubire, știu că Dumnezeu nu este responsabil de răutate, necazuri și durere. El doar îngăduie toate acestea pentru a ne pune la încercare credința sau mai bine zis tăria în credință și consecvență.
Și totuși Dumnezeu nu a vrut să-l supună pe om. I-a dat liberul arbitru pentru a decide el ce cale să aleagă. Dacă Dumnezeu ar fi vrut într-o clipită eram robii Lui supuși, făceam tot ce El dicta, dar nu… Dumnezeu ne-a făcut liberi, liberi să ne alegem calea și ne-a explicat care este calea cea dreaptă. A pus omul stăpân peste pământ!
Omul care decide să-și ia crucea știe, este conștient că el nu este Dumnezeu și că fără să ceară ajutorul lui Dumnezeu prin rugăciune nu este capabil să-și ducă până la capăt crucea.
Cu toate acestea da, este adevărat că omul poate să nu-și asume crucea, să îl înjure pe Dumnezeu și să-I aducă acuze pentru tot răul din viața lui. Aceste lucruri se întâmplă fiindcă omul nu este capabil să se roage din toți rărunchii, fiindcă atunci când îi ceri lui Dumnezeu ceva, nu trebuie să te îndoiești de puterea Lui. Nu trebuie să spui: "Doamne oare poți Tu să mă ajuți?", trebuie să ceri ca și cm ai fi primit deja, trebuie să ceri și să fii sigur că Dumnezeu toate câte le vrea le poate, abia atunci vei vedea roadele rugăciunii tale.
Bineînțeles că atunci când ai uitat de Dumnezeu, atunci când L-ai blestemat, L-ai scuipat, L-ai răstignit, chiar dacă fizic ești viu și mergi pe pământ, ești doar un trup, ești țărână, sufletul tău este mort fără El. La ce îi va folosi omului dacă va câștiga toată averea pământului, dar a pierdut esența vieții: sufletul, cel care ne face veșnici.
Omul este liber, este liber să aleagă dacă vrea să trăiască veșnic în chinurile iadului sau dacă are răbdare să-I cânte pe veșnicie, împreună cu îngerii, Osana celui dintru înălțime.
Toți ne numim creștini, dar uneori mă opresc și mă întreb, oare sunt eu cu adevărat creștin, oare fac ceea ce trebuie să facă un creștin?
Iată ce spune Hristos: "Cine voiește să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea și să-Mi urmeze Mi-e". Care este înțelesul acestor cuvinte? Dacă vrei omule, poți să fii al lui Hristos, poți să lași toate, să te lepezi de tine, adică să te lepezi de patimile tale și să îi urmezi Lui. Poți, dar Hristos nu te obligă, te lasă să alegi între drumul satanei, care pare ușor, lin și fără suferință, dar care la final este un chin etern sau drumul către împărăția Sa, drum care seamănă cu drumul Golgotei, anevoios, plin de încercări și ispite, dar care la final este viață veșnică plină de dulceață.
Alege-ți drumul, omule! Dar odată ce ai ales drumul lui Hristos, îndeplinește condițiile: leapădă-te de tine, nu înseamnă să te urăști. Înseamnă să nu fii închis în cochilia ta ca un melc și să te îngrijești doar de tine, iar pe alții să îi vezi ca pe mijloace de exploatare, pentru a-ți satisface desfrâul, iubirea de slavă și cea de bunuri materiale.
Cand Hristos spune: "să se lepede de sine", nu înseamnă să-și urască sinele, ci să alunge din sufletul său înclinarea spre rău, păcatul, ura, deznădejdea, astfel va trăi veșnic în noi iubirea lui Hristos.
Fiecare om îşi are crucea sa de dus pe acest pământ, porţia sa de suferinţă, mai mare sau mai mică. Orice suferinţă este grea şi neplăcută, pentru că este o înfrângere a voii şi a planurilor noastre, o piedică pusă de-a curmezişul drumului pe care noi înşine ni l-am ales. Există o cruce a căsătoriei, care trebuie dusă cu multă răbdare şi jertfelnicie, dar şi crucea feciorii, există o cruce a bătrâneţii când omul este părăsit de puteri, de sănătate, de copii, de prieteni; există o cruce a văduviei, a sărmanilor şi a orfanilor, există o cruce a bolilor de tot felul şi a suferinţei. Vrând sau nevrând, crucea este de neînlăturat pentru fiecare. Însă, pentru unii, crucea aduce mântuire, în timp ce pentru alţii aduce moarte, pieire. Suferinţa şi necazurile de care ne temem atâta şi pe care vrem să le înlăturăm cu orice chip sunt lăsate de Dumnezeu ca să ne facă mai buni, mai îngăduitori cu suferinţele altora, într-un cuvânt, să nu batem pasul pe loc în viaţa noastră duhovnicească.
Hristos ca și omul, era înzestrat cu liber arbitru, putea să aleagă dacă să-și ducă sau nu crucea. Din dragoste supremă pentru noi a ales să se jertfească, iată de ce, din dragoste pentru Dumnezeu, trebuie să-i cerem ajutorul în a ne purta crucea cu răbdare, demnitate, nădejde.
Dar, după cm spuneam, ești liber să alegi dacă vrei să mori sau să trăiești veșnic în lumina lui Hristos.
Omului îi este greu să-și ducă crucea fără să cârtească. Atunci cănd cârteși este ca și cm te-ai blestema pe tine însuți. Cârtirea atrage blestemul, iar blestemul atrage urgia lui Dumnezeu.
Cel care binecuvintează și împarte dragoste și bunătate este tot mai aproape de Dumnezeu, pe când cel care iubește blestemul, cea mai neortodoxă formă de răzbunare, este mult prea departe de El. În concluzie blestemul și binecuvântarea sunt alegerea ta. Dumnezeu te sfătuiește să alegi binecuvântarea și viața în locul blestemulu aducător de moarte, pentru că te iubește și vrea să-ți fie bine. Chiar și boala poate fi aducătoare de mântuire, totul depinde de modul în care omul își primește și își acceptă condiția. Dacă spui: ”blestemată fie ziua în care m-am născut” sau ”de ce Doamne tocmai mie mi se întâmplă”, fii sigur că nu vei face altceva decât să atragi mai multe necazuri, dar dacă vei spune: ”fie Doamne voia Ta, ajută-mă să-mi duc până la capăt cruce”, fii sigur că binecuvântările lui Dumnezeu vor veni asupra ta.
Deaceea, omule, ești liber să faci ce vrei, Dumnezeu ți-a dat această calitate, ca semn că nu ești sclav, ci încoronarea creației lui. Știu că tu nu ești Dumnezeu și că uneori urcușul e greu. Stiu că uneori scrâșnești din dinți și vrei să abandoezi totul și să mori, crezând că așa își va fi mai ușor, dar nu, nu e așa, doar te amăgești. Atunci când îți este greu, atunci când simți că nu mai poți, iar crucea îți apasă greu pe umeri, amitește-ți al cui ești, amintește-ți că te-a creat Atotputernicul și cere-I ajutorul în loc să blestemi sau să cârtești. Nu-ți pierde nădejdea! Strâmtorarea nu arată decât faptul că ți-ai încredințat viața lui Dumnezeu, deci fii încrezător, ești pe drumul cel bun.
Nu trebuie să cerem semne, minuni, ci să realizăm că simplul fapt că existăm este minunea minunilor. Să ne preocupăm mai mult de a strânge comori în cer, nu pe pământ, pentru că la final, singura noastră avere rămane bagajul de fapte bune, iubire, răbdare, dăruire, jertfire. Să fim atenți la faptele oastre, petru că atunci când credem că facem bine, putem pricinui mai mult rău și la fel putem face mult bine chiar dacă pe moment ni se pare că pricinuim rău.
Să ne îngrijim mai mult de sufletul nostru, iar de trup atât cât trebuie să-l îngrijim, deoarece este templu al Duhului Sfânt. Sufletul pierdut pentru Dumnezeu este defapt câștigat ( ”cine își va pierde sufletul pentru mine, îl va afla.” MATEI 16,25).
Așadar, cred că omul trebuie să-i ceară ajutor lui Dumnezeu în purtarea crucii, nu să-L blesteme, Dumnezeu îți dă întotdeauna cât poți duce, este alegerea ta: viață veșnică sau moarte?
TEXTUL A FOST SCRIS DE MINE PENTRU A PARTICIPA LA CONCURSUL ORGANIZAT DE SIMONA POCLID. CONCURSUL ARE CA PREMIU CARTEA "MONȘTRII CU BOT DE CATIFEA", CU AUTOGRAFUL AUTOAREI.
