28/08/2026
Chei, microfoane, spioni – Cum a furat Securitatea intimitatea României
Un polițist român ține în mână o grămadă de dosare compilate de Securitate la depozitul Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS). Martie 2005. Fotografie de arhivă: EPA/ROBERT GHEMENT
Marcel Gascón BarberáBucureştiBIRN25 decembrie 201906:00
O privire în dosarele infamei poliții secrete comuniste aruncă o lumină înfiorătoare asupra modului în care au transformat o țară întreagă într-o mare închisoare deschisă.
Controlul aproape nelimitat pe care Securitatea l-a exercitat asupra fiecărui segment al populației României înainte de căderea regimului comunist este cunoscut în general printre cei care sunt chiar și vag familiarizați cu viața de pe partea estică a Cortinei de Fier în timpul Războiului Rece.
Pentru cei care nu au experimentat-o, însă, este greu de imaginat nivelurile de frică și opresiune generate de o armată de agenți ai poliției secrete care au atins un vârf de 500.000 de informatori dintr-o populație de 22 de milioane.
O modalitate bună de a înțelege mai bine acest lucru este să aruncați o privire la formidabilele arhive pe care poliția secretă comunistă a României le-a produs de la înființarea sa în 1948.
În ciuda rezistenței inițiale din partea majorității politicienilor și a vechilor cadre ale Securității care au rămas la conducerea serviciilor secrete postcomuniste, România democratică a oferit acum publicului acces la o parte semnificativă a arhivei.
A făcut acest lucru prin intermediul Consiliului pentru Studierea Arhivelor Securității, CNSAS. Înființat în 1999, consiliul primește treptat dosare aflate anterior în custodia serviciilor secrete și se asigură că acestea sunt puse la dispoziția celor care au fost spionați de Securitate, dar și a profesioniștilor și a membrilor publicului care prezintă un interes legitim.
Doi muncitori români îndepărtează prelata unui camion plin cu dosare compilate de Securitate, fosta poliție secretă comunistă, la depozitul Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS), în satul Popești Leordeni, lângă București, joi, 10 martie 2005. Fotografie de arhivă: EPA/ROBERT GHEMENT
„CNSAS se ocupă de un volum de dosare care s-ar întinde pe 26 de kilometri, dacă le-am alinia”, explică Ionel Ivașcu, directorul arhivei de la periferia Bucureștiului.
Milioanele de notițe informative păstrate în depozit, remarcă Ivașcu, oferă o imagine unică și bogată a tuturor aspectelor vieții din România între sfârșitul anilor 1940 și decembrie 1989, când dictatorul comunist Nicolae Ceaușescu a fost executat și poliția secretă a regimului a fost desființată.
Creată în 1948 de noii conducători ai României, susținuți de sovietici, pentru a aplica regimul de teroare care avea să mențină țara comunistă timp de mai bine de patru decenii, Securitatea și-a început misiunea sinistră cu o hotărâre brutală.
Numeroși deținuți politici au murit în închisorile sale sau în timp ce erau supuși muncii forțate. Securitatea a fost, de asemenea, responsabilă pentru așa-numitul Experiment Pitești, prin care prizonierii erau forțați să se tortureze reciproc, pentru a-și zdrobi conștiința și a rupe orice legături sau loialitate reciprocă.
Moartea lui Stalin în 1953 și ascensiunea lui Ceaușescu la putere în 1965 au schimbat fața represivă a regimului românesc și natura principalului său agent.
Obsesat să obțină o imagine mai bună în Occident, acest apparatchik cu opinii naționaliste și o antipatie evidentă față de Moscova a declarat țara liberă de prizonieri politici și a pus capăt execuțiilor, muncii forțate și altor forme de violență sistematică a statului, considerate acum incompatibile cu imaginea pe care dorea să o proiecteze în străinătate.
„În această perioadă [anii 1970 și 1980], controlul social a înlocuit represiunea brutală”, a declarat istoricul și cercetătorul arhivelor CNSAS Adrian Cioflanca, la o conferință despre supravegherea Securității asupra medicului și intelectualului evreu Nicolae Cajal și a familiei sale.
Fiind un român evreu influent, cu legături cu străini și contacte în străinătate, Cajal a fost monitorizat „în fiecare minut” de agenți care îl urmăreau pe el și pe rudele sale, precum și prin înregistrări electronice și rapoarte ale unora dintre cei recrutați ca informatori în cadrul profesiei medicale și al comunității evreiești.
Viața sub lupa Securității
Născut în Transilvania în 1914, politicianul democrat Corneliu Coposu și-a petrecut cea mai mare parte a vieții de adult sub supravegherea strictă a poliției secrete comuniste, fiind deținut pentru prima dată înainte de al Doilea Război Mondial, sub regimul regelui Carol al II-lea.
Coposu a devenit cunoscut ca tânăr secretar al liderului Partidului Național Țărănesc, Iuliu Maniu, care a murit în infama închisoare Sighet în 1953, după șase ani de detenție și muncă silnică sub același regim care l-a ținut pe Coposu însuși în închisoare timp de mai bine de 15 ani. Soția lui Coposu, Arlette, a murit de cancer în 1966, după ce a petrecut 14 ani în detenție.
Coposu și soția sa au fost supuși represiunii prin „forță brută” care a definit regimul comunist în primii săi ani. Mai târziu, el avea să sufere sub influența erei „controlului social” care a început să prindă contur după eliberarea sa în 1964, după doi ani de rezidență forțată în apropierea orașului Brăila, din estul țării.
Dosarul său de la CNSAS este o mărturie înfiorătoare a unei încercări care a început în 1947, odată cu arestarea sa pentru desfășurarea de „acțiuni ostile” împotriva noilor autorități și producerea de conținut „contrarevoluționar”.
A continuat cu condamnarea sa după nouă ani de detenție fără proces, perpetuată după eliberare cu supraveghere permanentă din partea Securității asupra sa și a familiei sale.
De exemplu, notițele scrise de mână de unul dintre prietenii și foștii colegi politici ai săi, care l-au informat până la prăbușirea comunismului, menționează o călătorie cu mașina la Brașov în 1967 cu Coposu, relatând toate comentariile sale și ale celor pe care îi întâlnise. Aceștia, la rândul lor, au fost apoi urmăriți sau chiar recrutați ca agenți. Același informator a încercat să-l compromită pe Coposu, sugerându-i să scrie unei persoane de contact din SUA și relatează despre discursul său la înmormântarea unui fost membru al Partidului Național Țărănesc.
Bucureștenii poartă pe brațe o cruce uriașă făcută din cearșafuri în timpul unei slujbe religioase la care au participat 100.000 de persoane, ținută pe 14 noiembrie 1995, în timpul funeraliilor liderului opoziției române, Corneliu Coposu, care a murit din cauza unei insuficiențe respiratorii la vârsta de 79 de ani. Fotografie de arhivă: EPA/ROBERT GHEMENT
„M-am dus la arhive și am fost dezgustată de ceea ce am văzut”, a declarat pentru BIRN una dintre surorile lui Coposu, Flavia. „O patrulă a Securității era permanent în fața casei. Conversațiile telefonice erau interceptate, iar Cornel era interogat încontinuu”, adaugă sora ei, Rodica.
Citirea dosarelor fratelui lor, a cărui înmormântare din 1995 a fost frecventată de mii de oameni, a fost o experiență traumatizantă pentru surorile Coposu, cărora li s-a interzis să ocupe anumite locuri de muncă și au fost obligate să locuiască într-o casă mică cu întreaga familie extinsă, inclusiv fratele lor.
„Am găsit o listă cu numele, profesia și motivele celor care l-au informat”, povestește Flavia. „Unul dintre ei, un important lider al Partidului Țărănesc, a spus că îl cunoștea pe Cornel din tinerețe și a decis să-l informeze, deoarece era o persoană imorală – pentru că îi plăcea să joace bridge!” Un alt informator, explică ea, era un medic și prieten al lui Coposu, despre care se spune că ar fi colaborat în schimbul unei vize pentru a-și vedea fiica în străinătate. „Cel puțin a fost sincer”, recunoaște Flavia.
A peek into the files of the infamous old Communist secret police casts chilling light on the way they turned an entire country into a big open prison.
