Sanatatea Conteaza

Sanatatea Conteaza Din conținut nu lipsesc interviurile cu personalități marcante din lumea medicală și nu numai.

Parcurgând paginile revistelor Sănătatea Contează veți găsi subiecte actuale legate de sănătate, sport, turism, frumusețe, uneori chiar informații de importanță vitală. Revistele „Sănătatea Contează”, respectiv „Fő az Egészség”, prezente până în momentul de față în trei județe din România (Cluj, Mureș și Harghita), apar lunar, atât pe suport tipărit, cât și electronic (pe acest site) și aduc informări reale privind serviciile medicale private, listele și orarele unor farmacii, respectiv ofertele de servicii medicale ale unor centre sau cabinete medicale. Susținem de asemenea marile manifestări medicale sau farmaceutice, prin parteneriatele media încheiate cu cei mai de marcă organizatori ai congreselor, conferințelor, sesiunilor, expozițiilor medicale și farmaceutice.
În paginile revistelor mai sus menționate, își au locul și terapiile naturiste, BIO, care deocamdată reprezintă doar o mică nișă în țara noastră, dar în deplină evoluție, la dezvoltarea căreia suntem dispuși să contribuim.

Address

Târgu Mureș
Targu-Mures

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when Sanatatea Conteaza posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Contact The Business

Send a message to Sanatatea Conteaza:

Shortcuts

Share